Suplimentele alimentare – beneficii și limite

Suplimentele alimentare

Suplimentele alimentare sunt preparate menite să completeze dieta noastră zilnică.

Suplimentele alimentare sunt preparate ce conțin minerale, vitamine sau alte substanțe cu efect nutrițional sau componente ce contribuie la sprijinirea unor procese fiziologice (aminoacizi, acizi grași, fibre, extracte vegetale sau animale), indicate atunci când, din anumite motive, aceste substanțe lipsesc ori nu se regăsesc într-o cantitate suficientă în dieta zilnică, sau când există cerințe nutriționale specifice.

Este important de știut însă, că suplimentele alimentare sunt destinate prevenirii, tratării sau ameliorării, uneori chiar vindecării bolilor, fie că vorbim despre dureri articulare și reumatice, probleme legate de imunitate, detoxifiere sau alte afecțiuni interne. De asemenea, consumul de suplimente nutritive nu înlocuiește o alimentație echilibrată, ci este o completare a unui stil de viață sănătos.

Suplimentele alimentare pot include, cum scriam mai sus: minerale, vitamine, aminoacizi și enzime, precum și plante sau extracte din plante. Acestea se comercializează sub formă de sucuri, pastile, capsule, tablete, pilule, pachete de pulbere, sticle cu picurător şi altele.

Eticheta suplimentelor alimentare

Ori de câte ori cumpărați sau folosiți un supliment alimentar, obligatoriu citiți eticheta! Informaţiile înscrise pe etichetă oferă atât informații cu privire la recomandările produsului, cât și la compoziția acestuia. Ideal este ca suplimentul alimentar să fie 100% natural. Cu cât va conține substitute ale substanței active, stabilizatori, arome artificiale, apă, zahăr, conservanți și alți aditivi, cu atât calitatea produsului este mai mică față de cea a echivalentului său natural. O studiere atentă a etichetei vă ajută să economisiți bani și totodată să vă protejați sănătatea.

Este indicat să efectuăm periodic un control medical şi să administrăm suplimente la recomandarea unui specialist. Consumul suplimentelor alimentare este recomandat atunci când nu reuşim să acoperim necesarul zilnic de nutrienți prin alimentaţie.

În funcţie de starea noastră de sănătate, vârstă, simptomele asociate şi rezultatele analizelor, specialistul ne poate recomanda formula potrivită (schema de tratament naturist), necesară completării deficiențelor din organismul nostru.

Descoperă beneficiile consumului de suplimente nutritive

Unele suplimente nutritive pot fi de mare ajutor în cazul unui sistem imunitar slăbit. Acestea sunt foarte benefice deoarece ajută la întărirea sistemului imunitar datorită complexului foarte bogat de vitamine și minerale aflat în compoziția lor.

Suplimentele alimentare contribuie la întărirea dar și la sprijinirea funcțiilor sistemului imunitar, astfel încât acesta să facă față cu brio provocărilor zilnice.

Suplimentele alimentare furnizează nutrienții esențiali pentru vitalitatea părului, cum ar fi vitaminele și mineralele necesare creșterii părului. Astfel, suplimentele alimentare, șampoanele și tratamentele BIO te vor ajuta să menții sănătatea părului tău.

Dacă consumați suplimente nutritive, pielea poate avea la rândul său foarte mult de câștigat de pe urma administrării acestora, pentru că o vor face mai elastică, hidratată și mai flexibilă.

Cum am mai discutat în articole anterioare, suplimentele naturale aduc beneficii și pentru ligamente și articulații, acestea făcându-le mai puternice și mai sănătoase. Suplimentele au rolul de regenerare articulară, ajutând la creșterea mobilității; durerea este calmată, iar inflamațiile articulare sunt reduse, în timp ce stresul oxidativ este neutralizat.

Importanţa utilizării suplimentelor alimentare

Iată câteva exemple de suplimente alimentare pe care ar trebui să le iei atunci când îţi doreşti o alimentaţie echilibrată şi o sănătate de fier: Vitamina C, Probiotice, Bio Diamond, Colagen, Zeolit, Blue A365, Goji, Noni Tahiti, Turmeric curcuma, Graviola, etc.

Să începem cu vitamina C, pentru că este cea mai consumată în perioada rece. Cu toții avem nevoie de vitamina C ca să ne ferim de răceli și viroze.

Calciul contribuie la menținerea sănătății sistemului osos. Densitatea oaselor scade odată cu vârsta, acest lucru fiind de șase ori mai frecvent la femei decât la bărbați, întrucât la menopauză se produc mai puțini hormoni sexuali care reglează nivelul de Calciu. În timpul sarcinii, atât mama cât și fătul au nevoie de Calciu pentru a proteja, respectiv construi structurile osoase. Dacă aportul de Calciu este insuficient, mama va fi lipsită de provizii pentru țesutul osos.

Acestea sunt cele mai comune şi mai recomandate suplimente alimentare, toate având rolul de a-ţi face organismul mai puternic, mai puţin predispus la boală. De asemenea, majoritatea suplimentelor au şi rolul de a te energiza, deci s-ar putea să nu mai ai nevoie de cofeină, pe care mulţi dintre noi o consumăm în exces!

Suplimentele alimentare se consumă timp de cel puțin trei luni

Suplimentele alimentare pot fi administrate în cazul unui aport insuficient de minerale, vitamine, în unele boli acute (stare gripală) sau cronice (afecţiuni osteo-articulare), diete, în cazul sportivilor, în sarcina şi alăptare, etc.

Suplimentele alimentare se recomandă în general pentru o perioadă de cel puțin trei luni sau mai lungă de timp, în urma căreia să putem observa apariţia unor efecte de durată. Atât modul de administrare cât şi perioada administrării unui supliment alimentar trebuie să fie conform recomandărilor specialistului.

În funcţie de necesităţile organismului, simptomele asociate şi răspunsul la tratament, perioada variază de la un pacient la altul, vârsta şi greutatea fiind de asemenea factori importanţi ce trebuie luaţi în considerare, astfel că suplimentele alimentare pot fi recomandate pe perioade de câteva săptămâni, până la 3 luni, maximum 6 luni de tratament, cu posibilitatea reluării după o perioadă de pauză.

Orice supliment trebuie să conţină în prospect informaţii esenţiale despre compoziţie, indicaţii terapeutice, reacţii adverse, mod de administrare.

Citește și: 

Merită și prietenii tăi să știe ASTA. Informează-i acum!

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook. Dacă doriți să vă faceți o programare la Clinica noastră sau doriți să aflați mai multe detalii, ne puteți contacta direct la numerele de telefon disponibile în pagina de Contact sau pe fizioterapiecraiova.ro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Nu păstra doar pentru tine toate aceste minunate informații despre suplimentele alimentare. Împărtășește-le cu prietenii și familia ta.

Suplimentele alimentare
Suplimentele alimentare
Suplimentele alimentare
Suplimentele alimentare
Suplimentele alimentare
Suplimentele alimentare
Suplimentele alimentare
Suplimentele alimentare
Suplimentele alimentare
Suplimentele alimentare

Related Posts

Lasă un răspuns