
Oltenia are gust: o călătorie printre comorile gastronomice ale regiunii
Oltenia nu înseamnă doar peisaje, istorie și oameni gospodari. Înseamnă și o gastronomie bogată, construită în timp din produse locale, rețete tradiționale și meșteșuguri care încă se păstrează. Am avut ocazia să descopăr o parte din această lume la evenimentele dedicate Zilei Naționale a Gastronomiei și Vinului, desfășurate la Craiova.
Totul a început joi seara, la Hotel Parc, unde, la invitația jurnaliștilor de gastronomie Cezar Ioan și Cosmin Dragomir, am participat la o discuție despre gastronomia oltenească și despre demersul de înscriere a culturii țestului oltenesc în patrimoniul cultural imaterial UNESCO.
Cum o asemenea întâlnire nu putea avea loc fără să gustăm câte ceva, discuțiile au fost însoțite de produse care au pus în valoare specificul zonei. L-am reîntâlnit pe Cătălin Adam, prezent cu uleiurile de măsline Eliada, am descoperit pâinea delicioasă făcută la țest de Biruința Olteniei Cooperativă Agricolă, reprezentată de Alexandru, am degustat brânză maturată de Horezu și am încercat vinurile Cramei Olterra din Drăgășani.
O zi dedicată gustului
Sâmbătă, de la ora 10:30, Hotel Ramada Plaza Craiova a găzduit evenimentul propriu-zis. Față de ediția precedentă, organizarea mi s-a părut mai bună, iar spațiul oferit a permis participanților să se bucure în condiții foarte bune de produsele și vinurile aduse de producători.
Oferta a fost atât de generoasă încât era aproape imposibil să le încerci pe toate. În cazul meu, timpul a fost împărțit în special între workshopurile dedicate vinului, berii și brânzeturilor.
Prima experiență a zilei a fost „Rasova Wine Experience”, susținută de Valentin Ceafalău, Brand Ambassador al Cramei Rasova.
A fost o demonstrație interesantă despre influența formei paharului asupra percepției vinului. Am degustat același soi de vin din patru pahare diferite și am constatat personal că senzațiile gustative și aromele percepute se schimbă în funcție de forma paharului.
Pare un detaliu minor, dar experiența mi-a demonstrat că alegerea paharului poate face diferența atunci când vrem să descoperim cu adevărat calitățile unui vin.
Berea, descoperită fără prejudecăți
Al doilea workshop, „Introducere în lumea berii”, a fost susținut de Liviu Gheorghe, care ne-a explicat pe înțelesul tuturor etapele producerii berii, materiile prime folosite și câteva dintre elementele care influențează produsul final.
Am aflat și câteva informații interesante despre consumul de bere din România, după care a urmat partea cea mai dificilă: o degustare în orb a zece beri artizanale românești.
Fără etichete, fără nume și fără posibilitatea de a fi influențați de imaginea unui brand. Doar berea din pahar.
Am analizat fiecare sortiment după aspect, miros, gust, intensitate și alte caracteristici și i-am acordat o notă. A fost o experiență interesantă tocmai pentru că ne-a obligat să judecăm ceea ce aveam în față și nu ceea ce știam deja despre produs.
Vinuri și produse locale
Între workshopuri am revenit în Ballroom Constantin Brâncuși, unde am avut ocazia să degust câteva dintre produsele prezente și, bineînțeles, vinurile producătorilor participanți.
Am trecut pe la Crama Recaș, Stațiunea Didactică Banu Mărăcine, Domeniul Bogdan și Crama Lipiot, iar oferta a fost mult mai bogată decât timpul pe care l-am avut la dispoziție.
Au fost multe produse, mulți producători și, mai ales, oameni pasionați care încearcă să păstreze și să ducă mai departe gusturile locului.
Pentru că uneori imaginile spun mai mult decât o descriere lungă, am lăsat și fotografiile și videoclipul să completeze povestea evenimentului.
Și, evident, nu puteam pleca fără o fotografie de grup care să păstreze amintirea acestei întâlniri.
Oltenia are multe de spus prin gastronomie
Experiența de la Craiova mi-a confirmat încă o dată că Oltenia are o identitate gastronomică puternică și o diversitate de produse care merită mai multă vizibilitate.
De la pâinea făcută la țest și brânza de Horezu până la vinurile produse în podgoriile zonei, există aici o combinație de tradiție, muncă și pasiune care poate deveni un adevărat brand regional.
Promovarea gastronomiei oltenești nu înseamnă doar promovarea unor preparate. Înseamnă promovarea oamenilor care le fac, a producătorilor locali, a tradițiilor și a poveștilor care stau în spatele fiecărui produs.
Iar astfel de evenimente sunt un pas important în direcția aceasta.
Iar câștigătorii concursurilor “Treasures of the East” 2026 sunt…

Oltenia are gust. Trebuie doar să o descoperim, să o apreciem și să vorbim mai mult despre ea.
Merită și prietenii tăi să știe ASTA. Informează-i acum!
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook. Dacă doriți să vă faceți o programare la Clinica noastră sau doriți să aflați mai multe detalii, ne puteți contacta direct la numerele de telefon disponibile în pagina de Contact sau pe fizioterapiecraiova.ro.









