Produse BIO pentru sănătate
Suc de ghimbir – În zilele noastre, preocuparea pentru menținerea stării de sănătate este în continuă creștere. Trăim într-o lume în care poluarea, stresul și agenții chimici sunt principalii factori perturbatori ai echilibrului sănătății umane. Ne este din ce în ce mai greu să facem alegerile potrivite pentru a ne menține un tonus optim spre a face față provocărilor cotidiene.
Nu este o noutate faptul că fructele și legumele din magazine sunt contaminate cu pesticide, nici că așa-zisele produse naturiste nu se ridică la nivelul de calitate pretins de producătorii și distribuitorii lor. Din fericire, noile norme europene impun marcarea pe etichete a ingredientelor. Astfel, citindu-le, ne putem da seama mai ușor de ceea ce cumpărăm. Există însă o gamă largă de produse a căror proveniență nu este certificată și care adesea produc efecte negative asupra organismului.
Când cumpărați astfel de produse, aveți în vedere etichetele lor și conținutul acestora. Am găsit produse pe ale căror etichete era marcat 100% natural, dar care aveau 30% conținut de „zahăr bio”. Cu toții știm că zahărul mai este numit și „otrava albă”, consumul acestuia trebuind cel puțin limitat, dacă nu înlăturat complet din alimentație.
Ca în orice domeniu, și în sfera produselor pentru sănătate există produse de calitate mai bună și mai slabă. Reclama însă le ridică pe toate în slăvi, iar consumatorului de rând îi este din ce în ce mai greu să distingă între un produs bun și unul de calitate îndoielnică.
Suc de ghimbir natural 100% – import Belgia
Am descoperit un suc natural de ghimbir a cărui concentrație este 99,5% suc produs la rece din rizomi de ghimbir și 0,5% suc natural de lămâie. Într-adevăr, comparativ cu celelalte produse existente pe piață, calitatea acestuia este net superioară.
Fiind un produs bio, fără conservanți, el trebuie păstrat la rece și consumat în cel mult 30 de zile de la deschidere.
Nu uitați să agitați bine sticla înainte de utilizare!
Dozele recomandate sunt între 3 ml și 15 ml pe zi, în funcție de vârstă și starea fizică generală. Este posibil să îl diluați cu apă, ceai sau alte sucuri naturale, însă preferata mea este limonada cu miere și suc de ghimbir.
Dacă vreți să vă delectați cu o băutură răcoritoare sănătoasă și delicioasă, curățați o lămâie, o puneți în blender cu o lingură de miere și o lingură de suc de ghimbir, apoi completați cu apă și mixați. Este o licoare excelentă, atât pentru zilele călduroase de vară, cât și pentru a crește imunitatea în anotimpurile reci.
De asemenea, este un bun adjuvant în curele de slăbire.
Dacă nu aveți un blender, apelați cu încredere la metoda clasică!
Ghimbirul : un miracol pentru sănătate
Ghimbirul (Zingiber officinale) este o plantă erbacee din regiunile tropicale, fiind unul dintre ingredientele preferate în bucătăriile orientale. Îl găsiți pe piață în stare proaspătă sub formă de rizomi, uscat sub formă de pulbere sau ceai de ghimbir, procesat sub formă de capsule cu ulei esențial de ghimbir, confiat cu zahăr sau în stare lichidă, sub formă de bere de ghimbir sau suc natural de ghimbir.
Bogat în vitamine și minerale esențiale pentru buna funcționare a organismului uman, ghimbirul are puternice proprietăți antioxidante și antiinflamatoare, cu beneficii unice pentru sănătatea noastră. De asemenea, face minuni în grăbirea vindecării infecțiilor bacteriene și fungice de tot felul, precum și în ameliorarea durerilor articulare, musculare sau menstruale.
Consumul de ghimbir reglează nivelul glicemiei și al colesterolului. De asemenea combate greața, reglează digestia și îmbunătățește activitatea creierului. Ajută la creșterea imunității organismului și la menținerea stării optime de sănătate. Ghimbirul ajută totodată la lupta împotriva infecțiilor aparatului respirator sau ale tractului urinar.
Cum consumăm ghimbirul cât mai eficient?
Sunt multe de spus despre această plantă miraculoasă, pe care o găsim disponibilă în stare pură sau sub formă de diferite produse. Eficiența ei este dată și de concentrația în care o folosim. De aceea, dintre toate variantele, cel mai indicat este sucul natural de ghimbir.
Sucul natural de ghimbir conține cea mai mare concentrație de substanță activă. Gândiți-vă câte rădăcini de ghimbir sunt stoarse pentru a obține o sticlă de suc. Să nu uităm că rizomul este destul de uscat!
După cum am spus la începutul articolului, trebuie să alegem cu atenție produsul. Asigurați-vă că el nu conține zahăr sau conservanți și că procentul de ghimbir este peste 90%.
În ce mă privește, am ales să consum sucul natural de ghimbir despre care v-am povestit mai sus. Acesta este cel mai pur dintre produsele pe care le-am găsit până acum pe piață. Nu conține nimic altceva decât ghimbir (99,5%) și foarte puțin suc de lămâie (0,5%).
Pasiunea mea este menținerea sănătății prin metode naturale. Consider că alimentația este cheia pentru o bună funcționare a organismului. Dacă gândești la fel ca mine, sănătatea este o prioritate și pentru tine. Alege cele mai bune produse pentru o sănătate de invidiat!
Citește mai multe despre beneficiile consumului de ghimbir!
Precauții:
Ghimbirul trebuie consumat cu prudenţă de persoanele cu intestin iritabil, cu gastrită şi cu risc de hemoragii.
Ghimbirul nu trebuie consumat în combinație cu medicamentele pentru diabet sau hipertensiune. Nu consumați ghimbir dacă sunteți sub tratament cu insulină, anticoagulante, beta-blocante. Dacă sunteți sub tratament medicamentos, cereți sfatul medicului.
Pentru detalii, puteți contacta și Centrul de recuperare medicală din Craiova.
Să ne citim cu drag! Nu uita să ne urmăreşti pagina de Facebook, contul de Instagram şi să dai share articolului, dacă ţi-a plăcut, desigur!
3 thoughts on “Suc de ghimbir natural 100%”