Mesaje de Paşte 2018. Felicitări şi urări de Paşte.

Învierea Domnului Hristos

Cu ocazia sărbătorilor pascale, doresc sa urez tuturor cititorilor acestui blog, un Paşte Fericit.

Mesajele de sărbători trimise la grămadă. Mesajele de Paște pe care toată lumea, dar absolut toată lumea le ia de pe net, din ziare, de la TV sau de la prieteni și le trimite fără să mai gândească, fără să mai modifice nimic ”la toată lumea, fără număr”.

 "Hristos a înviat!"
„Hristos a înviat!”

Este perioada în care fiecare dintre noi ne reamintim de speranţă, iubire şi încercăm să marcăm cum se cuvine încă un pas din viaţa noastră. Şi pentru că această perioadă de sărbătoare se petrece cel mai bine într-o atmosferă cu gânduri frumoase, o parte din acestea le putem transmite şi celorlalţi.

Paşte fericit!
Paşte fericit!

Mai contează că cu X și cu Y n-am mai vorbit de patru ani? Nu contează! Contează că pe Z niciodată nu l-am simpatizat câtuși de puțin și că de-abia am schimbat două vorbe pe culoarele liceului sau la colțul blocului în drum spre muncă? Nici vorbă! Atâta timp cât acel X, Y sau Z se mai află încă în agenda telefonică, trebuie să-i arătăm că suntem oameni credincioși care respectăm datinile bisericești și ne gândim la ”aproapele”( sau ”departele” nostru după caz) căruia îi urăm tot ce prindem, numai să fie bine.

Cele mai frumoase urări, sms-uri şi felicitări de Paște:

            Hristos a ÎNVIAT! 

  1. „Hristos a Înviat! Fie ca lumina Învierii să îţi umple sufletul de speranţă, linişte, bucurie şi iubire!”
  2. „Iisus a fost un crin printre spini, iar tu, prin dragostea lui, ai devenit un crin printre crini. Hristos a Înviat!”
  3. „Poate o să ţi se pară complet lipsit de originalitate, dar ştii că vorbele simple sunt şi cele mai frumoase. Aşa că Hristos a Înviat!”
  4. „Bucuria vine din lucruri mărunte. Liniştea vine din suflet. Lumina vine din inima fiecăruia. Paşte fericit!”
  5. „Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a Înviat!”
  6. De Paşti când zorile s-aprind şi la biserici clopotele bat, din inimă îţi zic Hristos a Înviat!
  7. A sosit clipa mult aşteptată a liniştii, împăcării, bucuriei şi binecuvântării sufletului. Să lăsăm o clipă totul şi să mulţumim Domnului pentru tot ce ne-a dăruit.
  8. Învierea Domnului să îţi aducă în suflet bucurie şi iubire. Paşte Fericit alături de cei dragi!
  9. Iubirea ne aduce pe toţi împreună, oriunde am fi. Îi avem pe cei dragi în sufletul nostru. Să ne bucurăm de Sfintele Paşte, de căldura căminului. Oriunde aţi fii, bucuraţi-vă de Paşte şi primiţi lumina Învierii Domnului.
  10. Fie ca ziua sărbătorilor pascale să vă aducă multă sănătate şi să aveţi parte de tot ce vă doriţi. La mulţi ani! Din partea mea…Sărbători fericite!
  11. Fie ca Învierea Domnului să îţi aducă bucurie în suflet, la toată familia ta şi să nu uitaţi niciodată de Dumnezeu că el este Tatăl nostru, al tuturor. Vă urez un Paşte Fericit!
  12. Paştele ne aduce în inimă credinţă, încredere şi dragoste. Bucuria şi simplitatea acestor momente ne ajută să ne cunoaştem mai bine pe noi înşine, să apreciem adevăratele valori ale vieţii. Şi asta se simte în orice are viaţă, în firul ierbii, în cântul păsărilor, în seninul cerului. Să-i mulţumim lui Hristos pentru darul vieţii!
  13. Sunt zile cand trebuie să ne reamintim să fim mai buni, mai plini de dragoste, cu inima caldă şi mai deschisă, când lumina sfântă coboară în casele şi în inimile noastre. Paște Fericit!
  14. Fie ca sfânta sărbătoare a învierii Domnului sa vă aducă cele patru taine divine: încredere, lumina, iubire, speranţa. Un Paște Fericit!

 

Moartea Domnului Hristos
Moartea Domnului Hristos

Una dintre cele mai importante sărbători din acest an, Învierea Domnului Hristos, este prilej pentru apropiere şi momente de linişte şi bucurie alături de cei dragi.

Daca v-a plăcut acest articol, alaturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Clinica noastră vă urează Paște Fericit!

Related Posts

1 thought on “Mesaje de Paşte 2018. Felicitări şi urări de Paşte.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: