
Social Media Summit este un eveniment anual din sfera comunicării pe care îl aștept mereu cu interes.
Social Media Summit 2019 este unul dintre evenimentele organizate de revista Biz la care particip cu drag de ceva timp.
Ediția din 2019 este a doua la care am participat eu și mărturisesc că am făcut-o cu același entuziasm ca și anul trecut. Motivele sunt mai multe și le-am spus de mai multe ori, așa încât nu e rostul să le reiau.
Experiența participării la Social Media Summit – SMS București 2019 a fost, așa cum mă așteptam, de altfel, extrem de interesantă. Îmi place să cred că aceasta se datorează faptului că, deși nu sunt în niciun fel specialist în vreun aspect legat de Social Media, am început să înțeleg cum funcționează anumite mecanisme din tot ceea ce înseamnă universul comunicării digitale.
Evenimentul a fost organizat impecabil, ca orice eveniment marca Biz și Marta Ușurelu, împreună cu toată echipa, merită cu siguranță toate felicitările.
Am ajuns la conferință la ora 10.25, am fost întâmpinat cu zâmbete din partea partenerilor organizatori, am pășit tiptil în sală și am intrat rapid în atmosferă.

La prima vedere mi s-a părut că anul acesta sunt mai mulți participanți. S-au prezentat campanii publicitare de succes, s-au lansat campanii, s-au prezentat statistici, am auzit păreri, am văzut oameni pe care îi admir pentru ceea ce fac în niște domenii care chiar dacă nu îmi sunt foarte familiare.

Participarea la SMS București 2019 – întâlnire cu mulți oameni frumoși, o mulțime de idei ingenioase ce mă inspiră în ceea ce vreau să fac mai departe într-un domeniu care îmi este din ce în ce mai familiar, atmosferă plăcută… și dacă mai adaug și plimbarea lungă cu trenul dimineața cu Hyperion – Confort și siguranță. Spre seara cu Astra Trans Carpatic …


Toate fotografiile de la eveniment «aici»
2 thoughts on “Social Media Summit 2019”