
Sâmbătă am participat și eu la o nouă întâlnire cu o parte dintre bloggerii craioveni.
Întâlnirea bloggerilor craioveni – am petrecut aproape 4 ore alături de oameni calzi, zâmbitori, vorbăreți, oameni care scriu despre sănătate, cultură, fashion, despre călătorii, mâncare, sau ce se mai întâmplă prin țară sau Craiova.
Am râs, am povestit, și am hotărât că Joi ne vom reîntâlni. Sper ca la un moment dat să formăm o comunitate. Da, o comunitate de bloggeri! O comunitate unită, care să se sprijine și să se ajute reciproc, prin crearea unei Pagini de Facebook.
Aș vrea ca de acum înainte la fiecare întâlnire organizată de Asociatia Bloggerilor Olteni sau organizată de către alți bloggeri, să fim tot mai mulți. Să ne cunoaștem, să învățăm unii de la alții, să colaborăm unii cu alții.
Vreau să ajung să cunosc persoanele care stau în spatele blogurilor craiovene, să ies cu ele la un suc sau la o cină.
Întâlnirea bloggerilor craioveni
Și cum primul pas a fost făcut, aștept întâlnirea de joi. Sâmbătă am ieșit la : Craiova Blog Meet 80 mai exact la Il Forno Pub & Grill am dat-o pe brânzeturi, pește, BBQ Ribs, bere și vin.

Cu siguranță ne vom mai întâlni și pe viitor, trebuie doar să vrem lucrul acesta. Este primul pas și mă bucur că am reușit să-l facem împreună cu brânză cu mucegai, pe pâine prăjită.

Întalnirea bloggerilor din Craiova a avut loc sâmbătă, unde m-am simțit foarte bine împreuna cu Damian, Daniel, și cei din asbo unde am savurat biban de mare și Barbeque Ribs.

Au fost multe discuții pe care le-am întrerupt și îmi cer scuze față de ceilalți, dar trebuia să le cer detalii (eu fiind mai începător în acest domeniu am aproximativ un an).
Mă bucur de acest pas și sper să reușim să facem mai multe lucruri împreuna, iar la urmatoarea întalnire să fim mai mulți. După 4 ore, au mai rămas multe lucruri de discutat. Merită din plin aceste întâlniri.
Aștept următoarea întâlnire. Îmi fac timp să discutăm și ce a rămas pe dinafară.

A fost un eveniment deosebit, deoarece am aflat foarte multe lucruri noi, folositoare în viața de zi cu zi. Cu alte cuvinte, informație de calitate, de la oameni bine pregătiți, care știu ce vorbesc!
Mă bucur că există astfel de oameni care împărtășesc cu drag informații folositoare. Eu am făcut foarte puține poze.
Am mers la Il Forno Pub&Grill pentru a mă informa și pentru a mă bucura de moment și asta am și făcut! M-am simțit extraordinar și a fost cel mai frumos eveniment la care am luat parte până acum! Gata, v-am pupat și ne vedem Joi!
Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram.