
Primele semne ale acestei boli care-ți schimbă viața
Furnicături în picioare 🦵🦶 Furnicăturile pot anunța sindromul picioarelor neliniștite este o afecțiune, o tulburare care se manifestă prin apariția tendinței de nestăpânit de a mișca picioarele.
Afecțiunea interferează grav cu activitățile zilnice, dar mai ales tulbură somnul. Anumite boli pot favoriza declanșarea acestui sindrom, iar diabetul zaharat este una dintre ele.
Sindromul a fost descris pentru prima dată în anul 1945 de către neurologul Karl-Axel Ekbom, de aceea mai poartă și numele de sindromul Ekbom.
Principalele semne și simptome ale bolii sunt: furnicături, arsuri, dureri, o stare de disconfort, nevoia acută de a mișca picioarele mai ales în timpul nopții.

Uneori, simptomele dispar pentru perioade scurte de timp, apoi revin. Sunt cazuri în care simptomele apar la nivelul brațelor și nu doar la picioare. De regulă, boala apare în copilărie și se accentuează la vârsta matură.
Încă nu se cunosc cu exactitate cauzele acestei afecțiuni. Totuși, oamenii de știință cred că la baza declanșării bolii ar sta un dezechilibru al dopaminei, unul dintre principalii neurotransmițători de la nivelul creierului.
Totodată boala este ereditară, practic dacă într-o familie există un astfel de caz, sunt șanse de 60-70% să existe, ulterior și al doilea caz de îmbolnăvire.

Specialiștii spun că marea majoritate a femeilor gravide, peste 50% de fapt, au acest sindrom al picioarelor 🦵🦶 neliniștite în timpul sarcinii.
✅ Atenție! Anumite boli pot favoriza declanșarea acestui sindrom. Astfel, pacienții cu diabet zaharat, cei cu artrită reumatoidă, insuficiență renală prezintă risc pentru această tulburare.
Iată care sunt simptomele bolii:
- Simptomele pot să fie ameliorate atunci când individul se mișcă.
- Noaptea, apar crampele la nivelul membrelor inferioare.
- Simptomele pe timpul nopții sunt involuntare sau spasmotice. De aceea somnul este destul de grav perturbat
- Simptomele apar mai ales atunci când un individ stă nemișcat, noaptea, în pat.
- Prezența furnicăturilor, a senzației de mâncărime sau a unei senzații de „curent electric” în picioare.
- Disconfort la nivelul picioarelor și nevoia puternică de a mișca picioarele.

Tratamentul va fi în funcție de cauza care l-a determinat. Astfel, dacă pacientul are și alte afecțiuni cum este de exemplu, deficitul de fier – anemia, sau dacă are diabet zaharat și neuropatie diabetică periferică, tratamentul va fi centrat pe boala de bază, pe buna ei gestionare.
Însă dacă nu este asociat cu nicio altă afecțiune, sindromul picioarelor 🦵🦶 neliniștite se poate trata cu ajutorul Kinetoterapiei (exercițiilor fizice) și cu tratament medicamentos sau naturist. (Credit foto: 123RF)
Citește și:
- Reflexoterapia – masajul picioarelor
- Remedii pentru bătăturile de la picioare
- Durerile de picioare și de articulații
- Sarea Epsom – Cel mai bun somnifer natural!
- Amorțirea mâinilor și picioarelor
- Aspirina: remediu extern pentru picioare
Merită și prietenii tăi să stie ASTA. Informează-i acum!
Dacă v-a plăcut acest articol, alaturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook. Dacă doriți să vă faceți o programare la Clinica noastră sau doriți să aflați mai multe detalii, ne puteți contacta direct la numerele de telefon disponibile în pagina de Contact sau pe binecuvântareaplantelor.
