O simplă iertare te poate ajuta să elimini toxicitatea din organism
Academicianul și fitoterapeutul român Ovidiu Bojor, ajuns la venerabila vârstă de 94 de ani, este o legendă vie. Folosirea corectă a remediilor din natură este scopul pentru care a muncit o viață. Secretele pe care le-a descoperit le împărtășește oricui vrea să îl asculte.
La ora actuală fitoterapia modernă a devenit o ştiinţă. „În trecut, când nu aveam metodele moderne de cercetare, de apreciere a unei plante, acestea erau folosite din instinct, după ureche sau din tradiție. Mărul lupului, spânzul, tătăneasa, vâscul erau considerate cu efecte anticancerigene. Sub lumina cercetărilor ştiinţifice moderne s-a dovedit că toate favorizează dezvoltarea tumorilor, a cancerului. Cu toate acestea, ele se utilizează încă în popor. Nu orice izvorăște din tradiție e bun”, spune Ovidiu Bojor.
Timp de zece ani, fitoterapeutul român s-a ocupat de această problemă, fiind expert al Naţiunilor Unite pentru ţările în dezvoltare din Asia şi Africa şi chiar a pus la punct o schemă pentru elaborarea unui produs fitoterapeutic care pleacă de la formularea elementelor din produsul respectiv, ţine seama de medicina tradiţională până la ultimele cercetări ale oamenilor de ştiinţă. „Schema începe cu o analiză foarte exigentă a materiilor prime care intră în produsul fitoterapeutic. Acum avem metode care păstrează 99 la sută substanţele active din plante”, afirmă Ovidiu Bojor. Desigur că apoi trebuie să se ţină seama şi de excipienţi, de evaluarea lor, de teste preclinice, pe animale, de laborator, până la patul bolnavului.
Planta miracol, care elimină efectele chimioterapiei
Fitoterapeutul dă o speranță celor care sunt tratați pentru cancer.
„Avem o plantă miraculoasă care combate efectele nocive ale
chimioterapiei. Se numește Astragalus (Astragalus membranaceus) și este o
plantă miracol. Se găseşte în toate magazinele de produse naturale şi
în farmacii. Este foarte utilă în timpul tratamentului de
chimioterapie”.
„Alimentul să vă fie medicament, medicamentul să vă fie aliment!”
Se pare că există o legătură între zonele dezvoltate şi frecvenţa cancerelor, pentru că unele metropole sunt extrem de toxice. „În ţările nordice din Europa longevitatea a crescut la 83-85 de ani când locuitorii lor au conștientizat că regimul lor vechi, cu foarte multe grăsimi, alimente grele, nu mai este adecvat. Au început să facă solare cu salată, cu ridichi, roşii, absolut tot ce înseamnă legume. Au schimbat modul de a gândi tradiţional şi în alimentaţie, pentru că aceasta este esenţială, în special în prevenire. Din antichitate se spunea că «alimentul să vă fie medicament, medicamentul să vă fie aliment!» Trebuie să dăm Cezarului ce e al Cezarului, să dăm organismului ce este al organismului”, încheie Fitoterapeutul Ovidiu Bojor
Fitoterapeutul Ovidiu Bojor – Plantele care ajută la purificarea organismului în mod real
Doctorul Ovidiu Bojor susține că există plante care ne pot ajuta la detoxifierea colonului, însă nu orice este benefic. „Mare atenție, în această categorie nu trebuie să intre laxative și purgative, care au oximetil antrachinone. Această grupă este foarte dăunătoare organismului. Este vorba despre crușin, henna, rășina de aloe, revent. După o întrebuințare mai îndelungată a acestora, o săptămână, două, trei, încep să apară reacții adverse în organism până la favorizarea cancerului colorectal.
Dezintoxicarea poate fi făcută și pe cale urorenală.
Și aici găsim ajutor din partea plantelor, începând cu cel mai bun diuretic, frunzele de mesteacăn, sub formă de infuzie. „În paralel, trebuie să ne ocupăm de dezintoxicarea spirituală. Să gândim pozitiv, pentru că tumorile, cancerul apar și din acest motiv. Eu mereu apelez la înțelepciunea populară, pentru că, din fericire, avem foarte multe proverbe profunde. Unul spune «Săracul, a murit de inimă rea!» și chiar așa e, se poate muri de supărare… Așa că trebuie să fim atenți. O simplă iertare te poate ajuta să elimini acea toxicitate din organism. Un zâmbet, o mângâiere, o vorbă bună”, mai spune doctorul în farmacie Ovidiu Bojor.
Citește și Cancer : simptome, tratament graviola, alimentație și prevenție
Dacă ți-a plăcut acest articol, nu uita să dai Like paginii noastre de Facebook si să-l Distribui mai departe!
4 thoughts on “Fitoterapeutul Ovidiu Bojor”