
Vineri seara am mers cu colegii mei din Asociația Bloggerilor Olteni la proiectul Dine-in Cinema. Am așteptat tare mult difuzarea în aer liber ecranizări romanului lui F. Scott Fitzgerald, „The Great Gatsby” (Marele Gatsby).
Vești bune pentru cinefili: vara aceasta, cei de la Inspire Cinema Craiova aduc filmele pe terasa Chicago Pub&Events în aer liber.
Rolul principal, cel al lui Jay Gatsby, este jucat de renumitul actor Leonardo DiCaprio.
Filmul american este o dramă în regia lui Baz Luhrmann, după un scenariu de Baz Luhrmann şi Craig Pearce, având la bază romanul The Great Gatsby al scriitorului american F. Scott Fitzgerald. Din distribuţie fac parte: Leonardo DiCaprio, Tobey Maguire, Carey Mulligan, Joel Edgerton, Isla Fisher, Elizabeth Debicki şi Jason Clarke.
Acţiunea filmului se petrece în New York-ul anilor 1920, epoca „anilor nebuni”, prezentând povestea lui Jay Gatsby (Leonardo DiCaprio), un bărbat cu un trecut misterios, celebru pentru petrecerile sale, care în aparenţă are tot ce îşi doreşte: faimă, bani, şi modul de viaţă al unui milionar american.
Absovent al Univesităţii Yale şi scriitor în devenire: Nick Carraway (Tobey Maguire), a cărui locuinţă se învecina cu domeniul lui Jay Gatsby, este atras de această lume extravagantă, dar mai ales, de misteriosul său vecin. Nu întâmplător, Jay Gatsby îi deschide uşile şi îl introduce în această lume a oamenilor bogaţi. Astfel, împrietenindu-se cu Jay, Nick va realiza că tot ceea ce făcea Gatsby era pentru a fi aproape de verişoara lui Nick, Daisy Buchanan (Carey Mulligan), de care era profund îndrăgostit încă din anii tinereţii.
Marele Gatsby
Filmul „Marele Gatsby” redă povestea milionarului Jay Gatsby și a vecinului său Nick, din anii ’20 (Perioada Jazz-ului) când New York-ul era o lume a petrecerilor extravagante și uneori chiar exagerate.
Personal mi-a plăcut mult stilul lui Fitzgerald și personajele sale nefericite, imperfecte, obsesive. Personajele autorului american știu șă facă atmosferă. M-au vrăjit imaginile superbe, petrecerile zgomotoase și focurile de artificii grandioase, iar costumele au fost fabuloase!
Filmul „Marele Gatsby” este unul plin de culoare, imagini inedite, unele splendide, decorul din platourile de filmare fiind bine organizat.
Vizionarea filmului mi-a atins toate așteptările. Dacă nu ați văzut Marele Gatsby, vă îndemn să mergeți să-l vedeți. Mi-a plăcut extrem de mult! RECOMAND cu mare încredere filmul „The Great Gatsby” .

Despre mine – blog despre sănătate și stil de viață. Să ne citim cu drag, nu uita să ne urmăreşti pagina de Facebook, contul de Instagram şi să dai share articolului, dacă ţi-a plăcut, desigur!
1 thought on “The Great Gatsby”