Degustare brânzeturi Delaco și Domeniile Sâmburești la Restaurant Casa Ghincea

Degustare la Casa Ghincea

Pentru că încă nu eram hotărât să public pe blog notele de degustare Delaco și ale vinurilor Sâmburești pe care le-am încercat la Casa  Ghincea și pentru că mare parte din cititori sunt pentru articole de sănătate.

Evenimentul Degustare Delaco și a vinurilor a fost organizat de Asociația Bloggerilor Olteni și DictionarCulinar.ro la Casa Ghincea. Unde am participat cu drag și m-am bucurat de informațiile primite: Vinul ni l-au adus prietenii noștri de la Sâmburești iar brânzeturile au fost de la Delaco.

Casa Ghincea este o casă primitoare, un local super unde ar trebui să ajung mai des, degustarea a avut loc: Joi, seara pe la 19.30. Deși după ora 19:15 m-am decis să plec de la cabinet, am mers pe jos timp de 20 de minute, era frumos afară ningea, dar zăpada nu se așeza, am ajuns cu câteva minute mai târziu după ora stabilită.

Degustare la restaurant Casa Ghincea
Degustare la restaurant Casa Ghincea

Ordinea de degustare a vinurilor

Odată ajuns văd pe masă : 5 vinuri unde am fost încântați cu 5 combinații :

  1. Sauvignon Blanc Domeniile Samburesti  – Mozzarella Delaco + busuioc
  2. Chardonnay Domeniile SamburestiHavarti Delaco D’Exceptie + pere
  3. Roze Domeniile SamburestiCascaval Sofia Delaco  + covrigei
  4. Merlot Domeniile SamburestiMaasdam Delaco D’Exceptie + mere
  5. Cabernet Sauvignon Domeniile Samburesti – Irish Cheddar Delaco D’Exceptie + oțet balsamic și piper mozaic

În ordinea celor scrise mai sus am fost serviți. Dac-ar fi să aleg combinația care mi-a plăcut ar fi: 1 (deși nu vreau să zic că cele pe care nu le menționez nu sunt bune). Pot să vă zic că busuiocul este agreat de gurmanzi și cunosc beneficiile sale pentru sănătate. În alt articol am să scriu despre busuioc.

Întâlnire, masa de bloggeri sau de familie ori o seară relaxantă de unul singur? Iată că vinul alb e cea mai populară alegere de cele mai multe ori. Iar beneficiile pentru sănătate dublează savoarea lui (Sauvignon Blanc ).

Pentru mine Sauvignon Blanc

Sauvignon Blanc este una dintre cele mai rafinate și mai sănătoase băuturi: Vinul e puțin acid și aromat iar combinația de busuioc cu Mozzarella a fost genială.

Strugurii de calitate cu gust tradițional românesc. Fie că e sec, demidulce sau dulce, Sauvignon Blanc are aroma intensă și miros nostalgic de flori de vița de vie, cu gust de cireșe albe, gutui coapte și citrice mediteraneene.   E usor acidulat și cu gust care amintește de pepenele galben. Când are cațiva ani de vechime în butoi de lemn de stejar, e și mai savuros.

degustare vin Sauvignon Blanc
degustare vin Sauvignon Blanc

Beneficii și minerale ale vinului alb

Vinul alb are o gamă largă de beneficii și minerale, printre care potasiu, calciu sau magneziu, vitamine solubile în apa, ca B1, B2, B5 si B6, acid folic, B12 și chiar și vitamina C. Un pahar de vin alb pe zi sporește puterea sistemului imunitar împotriva virușilor, favorizează secreția sucului gastric din stomac, fiind un bun digestiv, și poate trata insomniile, având efect calmant.

Vinul alb este una dintre cele mai rafinate și mai sănătoase băuturi, deși alcoolul e interzis în diete, dar ca să gestionezi mai bine aportul de calorii, e bine să știi câte se ascund în băuturile pe care le consumi cel mai des. Vinul alb sec are 70kcal/100ml, iar cel dulce 163kcal/100ml. Ambele, însă, au mult mai puține decât șampania, care are 183.

Studii ale vinului

Studiile au arătat că nu conține colesterol, fibre sau grăsimi, iar unul dintre cele mai importante beneficii este conținutul său ridicat de antioxidanți, având proprietăți antiîmbătrânire.
Vinul alb subțiază sângele și previne formarea cheagurilor de sânge și poate reduce crizele de angina personala.

Sauvignon Blanc Domeniile Samburesti
Sauvignon Blanc Domeniile Samburesti

Mozzarella fresca – Delaco

  • Textura: ferma, moale, feliabilă.
  • Gustul: ușor sărat iar aroma este fină, de lapte.
Degustare brânza și busuioc
Degustare brânza și busuioc , Mozzarella Delaco

Mozzarella Delaco: este unul din cei mai mari jucători de pe piața de brânzeturi din România, produsele sub brandul Delaco sunt atent selecționate și produse după rigori stricte pentru a oferi cea mai înalta calitate.

Servire: Ideală

Pentru salate, pizza și lassagna, este unul din ingredientele de bază ale bucătăriei italiene mai nou și la noi în România.

Primele fabrici de brânzeturi au fost înființate la începutul secolului 19 iar apariția culturilor selecționate de bacterii și mucegaiuri au permis standardizarea producției de brânzeturi.

 

 

Degustare la Casa Ghincea
Degustare la Casa Ghincea

Related Posts

1 thought on “Degustare brânzeturi Delaco și Domeniile Sâmburești la Restaurant Casa Ghincea

Lasă un răspuns