Harta durerilor de cap

Harta durerilor de cap

Harta durerilor de cap, oglinda afecțiunilor de care suferi. Află boala pe care o ai în funcție de locul unde simți durerea

Harta durerilor de cap – Durerea de cap este un semnal de alarmă pe care organismul îl transmite, fiind, de cele mai multe ori, un simptom al unei afecţiuni. De aceea, durerile de cap trebuie monitorizate cu atenţie, mai ales din punctul de vedere al intensităţii şi al frecvenţei.

Există o aşa-numită hartă a durerilor de cap, care indică tipul afecţiunii de care suferi în funcţie de zona în care apare durerea:

Tensiunea arterială crescută

Pe harta durerilor de cap, prima cauză a acestora o reprezintă valorile crescute ale tensiunii arteriale. Această durere este resimţită că o presiune în jurul capului, în special la tâmple, în spatele capului şi în zona cefei. Nu este atât de severă ca migrena, care este însoţită, în plus, şi de greţuri şi vărsături, şi poate dispărea la administrarea de medicamente pe bază de acid acetilsalicilic, ibuprofen sau acetaminofen.

Sinuzita

De pe harta durerilor de cap nu pot lipsi durerile provocate de sinuzită, o inflamare a sinusurilor, care apare de obicei că urmare a unei infecţii. În acest caz, durerile de cap sunt însoţite frecvent de febră şi de prezenţa puroiului în sinusuri.

Durerile de cap cauzate de inflamatia sinusurilor cedează la antibiotice, antihistaminice şi decongestionante. La nevoie, se apelează şi la drenaj chirurgical.

Alergii

Printre numeroasele simptome ale alergiilor se numără şi durerile de cap. Acest tip de durere de cap este generalizată şi este însoţită de congestie nazală şi de senzaţia de ochi care „curge”. Durerile de cap cauzate de alergii sunt specifice doar alergiilor respiratorii, la polen şi la praf, nu şi celor alimentare.

Pentru atenuarea simptomelor alergiilor, se recomandă tratament cu antihistaminice, spray nazal pe bază de cortizon şi injecţii de desensibilizare.

Harta durerilor de cap
Harta durerilor de cap

Astigmatismul şi strabismul

Pe harta durerilor de cap este necesar să includem şi durerile în spatele cărora se află defectele de vedere. Durerile de cap sunt adesea simptome ale astigmatismului, dar şi ale dezechilibrelor musculare oculare (în strabism). În cazul defectelor de vedere, durerile de cap sunt localizate frontal sau bilateral.

Singurul şi cel mai eficient tratament pentru dispariţia acestui tip de durere îl reprezintă intervenţia chirurgicală pentru corectarea respectivului defect.

Artrita

Artrita este o boală care se manifestă prin inflamarea articulaţiilor, ceea ce duce la dureri acute ale acestora. Modificările osoase în structurile gâtului şi inflamarea vaselor sanguine de la nivelul capului sunt principalele cauze ale apariţiei durerilor de cap. Acestea se manifestă cu precădere în partea din spate a capului şi în regiunea gâtului, accentuându-se la mişcări.

Durerile de cap cauzate de artrită cedează la tratamentul pe bază de medicamente antiinflamatorii şi relaxante musculare. Poziţia incorectă şi hainele care o determină, precum şi lipsa activităţilor fizice pot duce, de asemenea, la dureri de cap, în special în zona dorsală.

Menstruaţia

Pe harta durerilor de cap trebuie incluse şi durerile cauzate de menstruaţie. Deşi menstruaţia nu este o afecţiune, este una dintre condiţiile printre ale cărei simptome se află nu de puţine ori durerile de cap. Acest tip de durere apare cu puţin înainte de menstruaţie, dar poate apărea şi în timpul sau imediat după terminarea acesteia precum şi la mijlocul ciclului menstrual, adică în perioada ovulaţiei. Cauza ei o reprezintă variaţiile nivelului de estrogen.

Durerea de cap cauzată de menstruaţie cedează la analgezicele obişnuite, dar se recomandă şi doze mici de medicamente vasoconstrictoare sau antiinflamatoare. Administrate înaintea şi în timpul menstruaţiei, acestea previn durerile de cap.

Mahmureala

Departe de a fi o boală, mahmureala ocupă un loc binemeritat printre cele mai comune motive ale durerilor de cap. Acestui tip de durere de cap, care este o durere pulsatilă, i se asociază greţurile. Cauza este lesne de identificat: alcoolul în exces provoacă dilatarea şi iritarea vaselor de sânge din creier şi din ţesuturile înconjurătoare.

Cele mai eficiente remedii împotriva durerii de cap cauzate de alcoolul în exces sunt consumul de lichide şi de fructoză (mierea de albine şi sucul de roşii sunt cele mai bune alegeri în acest sens). Printre alte cauze ale durerilor de cap ce nu presupun existenţa unei boli se numără şi exerciţiile fizice intense sau orgasmul, care provoacă dilatarea vaselor de sânge şi contractarea muşchilor.

Harta durerilor de cap
Harta durerilor de cap

Merită și prietenii tăi să stie ASTA. Informează-i acum!

Dacă v-a plăcut acest articol, alaturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook. Dacă doriți să vă faceți o programare la Clinica noastră sau doriți să aflați mai multe detalii, ne puteți contacta direct la numerele de telefon disponibile în pagina de Contact sau pe binecuvântareaplantelor.

Related Posts

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: