Săptămâna Europeană a Mobilității 2020 pune accentul pe importanța accesibilității la transportul cu emisii zero și promovează un cadru care implică toată lumea.
Craiova este un oraș cu o populație de 312 000 locuitori, iar, cu tot cu zona metropolitană, populația ajunge la un număr de 452 000 de locuitori.
Orașul Craiova, ca și majoritatea orașelor din România, suferă de problema congestionării traficului, a locurilor de parcare și a poluării atât fonice cât si a aerului cauzate atât de Complexul Energetic Termoficare 2 (CET2) cât si de parcul auto învechit și de numărul mare al autovehiculelor. Astfel apare necesitatea utilizării unor mijloace de transport alternativ.
În același timp, dorința si nevoia de a circula cu mijloace de transport alternativ motorizat și nemotorizat crește de la an la an, iar în acest scop, mediul urban al orașului Craiova prezintă oportunități de valorificare a rețelei stradale, a cadrului arhitectural și a spațiilor publice adiacente.
Săptămâna Europeană a Mobilității: MobilityAction
Săptămâna Europeană a Mobilității este cea mai mare campanie europeană de conștientizare asupra necesității mobilității urbane sustenabile. În fiecare an între 16 și 22 Septembrie, municipii și orașe participă prin organizarea unor activități temporare și implementarea permanentă a unor măsuri de creștere a mobilității urbane. În majoritatea orașelor implicate săptămâna culminează cu Car-freeDay (Ziua fără autovehicule).
Cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilității , Craiova Step U.P. în colaborare cu Getrix Comunitate, Primăria Municipiului Craiova, Barcicleta și Go Romania organizează în Municipiul Craiova, în data de 19 septembrie, un tur ghidat cu bicicleta pe un traseu care pune în valoare patrimoniul arhitectural și urbanistic local și, în data de 20 septembrie, un dialog cu locuitorii orașului pe tema mobilității urbane și a urbanismului participativ. Scopul acestei acțiuni este ca, prin parcurgerea acestui traseu și a interacțiunii cu orașul, să fie activat interesul locuitorilor orașului cu privire la avantajele transportul alternativ în creșterea calității vieții.
Săptămâna Europeană a Mobilității : Calendarul evenimentelor
Tema SĂPTĂMÂNII EUROPENE A MOBILITĂȚII pentru anul 2020 este „mobilitate cu zero-emisii pentru toți” și pune accentul pe echitatea obiectivul ambițios al neutralității emisiilor de dioxid de carbon stabilit de Uniunea Europeană pentru anul 2050.
Acesta încurajează oamenii și autoritățile locale din întreaga Europă să ia măsuri pentru a atinge obiectivul pe termen lung al echilibrului dintre emisiile de dioxid de carbon și capacitatea de absorbție a acestuia.
Cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilității organizăm pe 19 și 20 septembrie două acțiuni care au drept scop principal informarea, educarea și conștientizarea locuitorilor orașului cu privire la importanța unui rol activ în creșterea calității vieții. Prin intermediul evenimentelor organizate de Step U.P. și partenerii săi, Craiova este prezentă alături de multe alte orașe din Europa pe harta evenimentelor din Săptămâna Europeană a Mobilității.
✔️ În data de 19 septembrie vă invităm într-un nou tur ghidat cu bicicleta pe un traseu care pune în valoare patrimoniul arhitectural și urbanistic local într-un țesut preponderent rezidențial. Plecarea în traseu se face la ora 17.00 de la Barcicleta, Strada Brazda lui Novac nr. 75B.
Echipament obligatoriu pentru participanții la tura ghidată: – bicicletă, – cască, – apă
Copii pot să vină în tura ghidată doar însoțiți de adulți.
Vă invităm să redescoperim împreună, de pe bicicletă, secvențe din istoria arhitecturală a Craiovei.
✔️ În data de 20 septembrie vă invităm la dialog, ce va avea ca temă principală Mobilitatea Urbană, interacțiune ce susține principiile urbanismului participativ, în care nevoile și opiniile locuitorilor sunt esențiale în procesul de planificare urbană.
Întâlnirea va avea loc la ora 17.00, pe platoul Teatrului Național Marin Sorescu, zona parcării supraterane.
Vă așteptăm cu drag!
Craiova STEP U.P.
Craiova STEP U.P. este o inițiativă civică locală care susține implicarea locuitorilor orașului în procesul planificării urbane: „ Actorii activi suntem noi, toți cetățenii orașului Craiova. Noi suntem oamenii pe care îi așteptam, nu există victime și salvatori cum nu există oameni cu probleme și oameni cu soluții, trebuie să existăm noi toți ca și comunitate, să conștientizăm că aparținem orașului și că acesta ne aparține. Avem nevoie de dialog în interiorul comunității și să ne imaginăm din ce în ce mai mult împreună, petrecând timp de calitate intr-un spațiu public, dinamic, confortabil și sigur.”
Motorul platformei Craiova STEP U.P. este dorința de a crea locuri și situații care sa atragă conexiunea socială, ideea de a fi alături de alți oameni, ideea de a da semnificație și farmec locului, dincolo de utilizarea acestuia. „Locul si situația vor inspira oamenii să se oprească, să stea, să mănânce, să se joace” scrie Jan Gel în cartea sa Viața între clădiri. Craiova Step U.P. este o inițiativă ce îți propune o viziune îndrăzneață de urbanism participativ.
Conceptul acțiunii propuse pentru Săptămâna Europeană a Mobilității a reieșit din convingerea că răspunsul unui spațiu public de calitate stă în oameni, în capacitatea acestora de a-și dedica o parte din energie orașului în care cred și în care își găsesc semnificația, iar în acest scop, atenția se pune pe atuurile și oportunitățile pe care Craiova le are.
Obiectiv
Această acțiune are ca obiectiv principal informarea, educarea și conștientizarea locuitorilor cu privire la potențialul transportului alternativ în Craiova și cu privire la importanța implicării lor active în procesul planificării urbane și în final în modelarea orașului în care trăiesc.
Proiectul se adresează tuturor celor care își doresc să facă mișcare și să se deplaseze în mai multă siguranță în orașul Craiova și în suburbiile acestuia. Este necesară implicarea cât mai multor membrii ai comunităților din Craiova, în calitate de beneficiari pe termen lung ai acestui tip de activități. Toți putem ieși câștigători prin aceste acțiuni. Hai să ne implicăm!
Despre mine – blog despre sănătate și stil de viață. Să ne citim cu drag, nu uita să ne urmăreşti pagina de Facebook, contul de Instagram şi să dai share articolului, dacă ţi-a plăcut, desigur!
1 thought on “Prin CRAIOVA în Săptămâna Europeană a Mobilității”