
O nouă informare meteo: revin ploile şi grindina. Un Ciclon periculos loveşte România. Cod galben de Furtuni
Cod galben de Furtuni – Ploi torenţiale, grdinina şi instabilitate atmosferică accentuată. Această este prognoza meteorologilor pentru următoarele zile, care avertizează că un nou ciclon urmează să lovească România.
Dobrogea va fi cea mai afectată regiune unde sunt aşteptate ploi puternice în intervale scurte.
Responsabil pentru vremea rea din ultima perioadă este un ciclon aflat la Marea Neagră şi care determină fenomene violente.
“S-a instalat un ciclon la Marea Neagră, o zonă ciclonică care afectează tot sud-estul Europei. Se manifestă prin averse cu caracter torenţial, vânt puternic, condiţii de grindină.
Cod galben de Furtuni
Este o linie de instabilitate care aduce fenomene mai violente decât în mod normal, cantităţi importante de apă în intervale scurte. Este un ciclon staţionar, fenomenele vor afecta sud-estul României şi zona Dobrogei, dar fenomene de instabilitate vor rămâne până la sfârştitul lunii”, a explicat meteorologul Alina Şerban, din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), notează adevarul.ro.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o nouă atenţionare cod galben de vreme rea. Potrivit meteorologilor, 21 de judeţe vor fi afectate.
Potrivit ANM, în intervalul 30 iulie, ora 21:00 – 01 august, ora 09:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în nordul Moldovei, local în Transilvania și Oltenia, în zona Carpaților Orientali și Meridionali, precum și în zona Munților Banatului.
Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care pot lua și aspect de vijelie și izolat căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 50…60 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse și în restul teritoriului.
Cea mai ploioasă vară din ultimii 60 de ani, aşa cum au numit-o specialiştii, a adus cantităţi importante de precipitaţii, însoţite de fenomene extreme.
Luna trecută, au existat nu mai puţin de 1.026 de atenţionări nowcasting cod galben de furtună, 255 atenţionări nowcasting cod portocaliu de furtună şi o atenţionare nowcasting cod roşu de furtună. În luna iulie, meteorologii au emis 547 de atenţionări cod galben de furtuni şi 146 de atenţionări cod portocaliu.
Pentru vremea care parcă a luat-o razna are o explicaţie şi directorul executiv al ANM, Florinela Georgescu. “Nu numai vara este atipică, ci întreg anul acesta, chiar începând cu decembrie anul trecut, pentru că iarnă a fost deosebit de blândă, pe urmă luna martie cu temperaturi de iarnă şi o luna aprilie cu temperaturi de vara.
Începând cu luna mai, au început şi manifestările de instabilitate, într-un context european. Ţine de distribuţia neobişnuită a maselor de aer.
Pe de o parte, e o distribuţie foarte persistenă şi, în acelaşi timp, neobişnuită pentru că aerul cald a ajuns până în nordul peninsulei Scandinave, în timp ce în regiunea ţării noastre a stagnat foarte mult timp o masă de aer mai răcoroasă şi cu un foarte mare volum de vapori de apă.
Toate acestea au fost asociate cu o persistenţă a presiunii atmosferice scăzute, un blocaj care a dus la manifestări nefireşti pe tot continentul.
Dacă la noi a plouat excesiv, în partea de nord a plouat puţin, acolo e o secetă accentuată”, a explicat Florinela Georgescu, director executiv ANM.

Merită și prietenii tăi să stie ASTA. Informează-i acum!
Dacă v-a plăcut acest articol, alaturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook. Dacă doriți să vă faceți o programare la Clinica noastră sau doriți să aflați mai multe detalii, ne puteți contacta direct la numerele de telefon disponibile în pagina de Contact sau pe binecuvântareaplantelor.