Care sunt valorile normale pentru colesterol

Valori normale pentru colesterol

Printre analizele anuale de sânge trebuie să se numere obligatoriu și cele pentru colesterol. Este foarte important să știi care sunt valorile colesterolului, pentru că astfel poți descoperi din timp probleme de sănătate care pot duce la complicații grave.

De fiecare dată când vei merge la medic pentru controlul anual, el îți va recomanda să faci și analize de sânge, iar printre acestea se numără și câteva teste speciale pentru colesterol. De ce sunt medicii așa de preocupați de nivelul colesterolului? Un nivel anormal nu provoacă simptome, așa cum se întâmplă, spre exemplu, în cazul hiperglicemiei. Cu toate acestea, un colesterol prea mare poate duce la boli grave, iar în timp la complicații serioase și poate fi chiar fatal. Singura metoda pentru diagnosticarea colesterolului ridicat o reprezintă analizele de sânge.

Colesterolul este o substanță grasă, care se formează natural în organismul nostru și circulă prin vasele de sânge. Este esențială pentru menținearea și funcționarea celulelor, însă o valoare prea mare în sânge poate duce la formarea de depozite de grăsime pe artere. Apare astfel ateroscleroza, iar fără tratamentul adecvat arterele se pot bloca.

Nu există simptome care să indice un nivel crescut de colesterol. De aceea, este esențial să faci regulat analize de sânge, ca să verifici și acest aspect important.

Cazele unui nivel ridicat de colesterol sunt numeroase. În primul rând, poate fi o predispoziție genetică. Astfel, dacă în familia ta mai multe persoane au colesterolul mare, e posibil să te confrunți și tu cu această problemă.

De asemenea, valorile cresc pe măsură ce înaintăm în vârstă. Bătrânii vor avea de obicei un nivel mult mai ridicat de colesterol. Un alt factor de risc este obezitatea. O persoană supraponderală va avea aproape sigur valori anormale ale colesterolului.

Ca să ținem sub control nivelul de colesterol trebuie să facem cât mai multă mișcare, să avem o greutate normală și să consumăm cât mai multe legume și fructe proaspete și cât mai puține alimente grase și procesate. În cazuri mai grave, nivelul colesterolului poate fi scăzut prin medicamente speciale recomandate de medic, suplimente nutritive, alături de schimbarea stilului de viață.

Un nivel ridicat de colesterol poate să apară și în cazul diabetului, pentru că și hiperglicemia distruge vasele de sânge și poate duce la ateroscleroză.

Simptomele apar foarte târziu, când s-au îngustat deja arterele și sângele nu mai circulă normal. Pot să apară dureri în piept, care sunt în mod evident un semnal de alarmă, dar care, din păcate, pot indica deja un infarct în evoluție.

Tipuri de colesterol

Colesterolul, această substanța grasă care circulă prin vasele noatre de sânge, este transportată spre celule de către lipoproteine. Acestea sunt de două feluri: LDL (low density lipoprotein) și HDL (hight density lipoprotein). Astfel, putem spune că în organismul nostru există două tipuri diferite de colesterol: HDL și LDL .

Tipuri de colesterol
Tipuri de colesterol

Colesterol HDL (colesterolul bun)

Această formă de colesterol este considerată benefică pentru organism și este bine ca valorile ei să fie cât mai mari. Colesterolul HDL ajută la eliminatea formei LDL din artere, transportând colesterolul rău înapoi la ficat, unde este distrus. Un nivel ridicat de HDL proteajează inima, iar un nivel prea mic poate indica un risc mare de boli cardiovasculare.

Colesterol LDL (sau colesterolul rău)

Acest tip de colesterol este primul indicator la care se uită medicul atunci când verifică analizele de sânge. Este considerat „colesterolul rău” pentru că această formă a substanței este cea care se depune pe vasele de sânge și poate duce la ateroscleroză.

Aceste depozite de grăsime pot provoca, dacă nu sunt eliminate, boli cardiovasculare și chiar atac de cord sau infarct, deoarece îngustează foarte mult arterele și sângele nu mai poate circula normal. Prin urmare, un nivel ridicat de colesterol LDL este un semnal de alarmă și nu trebuie neglijat.

Trigliceride

O altă formă de grăsime prezentă în sânge o reprezintă trigliceridele. Și acestea pot fi detectate printr-o simplă analiză de sânge. Un nivel crescut de trigliceride, care este de obicei asociat și cu valori anormale de LDL, crește riscul de ateroscleroză și boli cardiace.

Colesterol total

Această valoare este calculată la analizele medicale adunând LDL cu HDL și cu 20% din nivelul trigliceridelor. Mulți medici nu mai recomandă însă această analiză pentru colesterol total, deoarece este suficient să vadă care sunt valorile separate de LDL, HDL și trigliceride.

Valori normale pentru colesterol

Există valori ideale pentru nivelul de colesterol, însă fiecare pacient este diferit, de aceea rezultatele analizelor trebuie interpretate de medic. Valorile diferă în funcție de sex, vârstă, istoric medical și stil de viață.

colesterol
colesterol

Iată însă care sunt limitele de alertă:

Colesterol total

Nivel ideal: sub 200 mg/dl

Nivel ridicat: peste 240 mg/dl

Colesterol LDL

Ideal: sub 100 mg/dl

Ridicat: peste 160 mg/dl

Colesterol HDL

Ideal: peste 160 mg/dl

Prea scăzut: sub 40 mg/dl (risc mare de boli cardiovasculare)

Trigliceride

Nivel ideal: sub 150 mg/dl

Ridicat: peste 200 mg/dl

Valori normale pentru colesterol
Valori normale pentru colesterol

Dieta recomandată pentru scăderea colesterolului

Dacă nivelul de colesterol LDL este prea mare, pe lângă medicamentele recomandate, medicul îți va impune și o dietă, pe care trebui să o respecți cu strictețe. Aceasta nu este însă foarte restrictivă și este utilă oricărei persoane care vrea să adopte un stil de viață sănătos.

Alimente recomandate:

  • Grăsimi nesaturate (ulei de măsline, nuci, avocado, alune)
  • Cereale integrale (inclusiv paste, pâine, făină din cereale integrale, orez brun, ovăz)
  • Fructe și legume bogate în fibre
  • Pește cu carne slabă (cod, ton)
  • Pește care conține acizi grași omega-3 (hering, somon, macrou)

Ce trebuie să eviți:

  • Fumatul
  • Alcoolul (doar cu moderație: cel mult un pahar pe zi pentru femei, două pahare pe zi pentru bărbați)
  • Lactatele grase
  • Organele
  • Grăsimile saturate (carne roșie, carne procesată, lactate grase)
  • Grăsimile trans (prăjituri, snaksuri, produse cu margarină)

Nu uita că dieta corectă, mișcarea și stilul de viață sănătos sunt la fel de importante ca tratamentul medicamentos recomandat de medic. Fără respectarea acestor reguli nu vei putea ține sub control colesterolul.

Sursa: Medline Plus, Mayo Clinic

 

Related Posts

4 thoughts on “Care sunt valorile normale pentru colesterol

Lasă un răspuns