Trasee cu bicicletele electrice

Chipul lui Decebal

Trasee cu bicicleta 🚴 În călătoria noastră cu bicicletele electrice prin judeţul Mehedinţi, am descoperit un loc unic: Șviniţa, un adevărat ținut al smochinelor, unde arbuştii cresc și rodesc în gospodăriile oamenilor precum corcoduşii din zona Olteniei.

Vă prezint o zonă foarte frumoasă din România, unde am biciclit împreună cu câțiva prieteni. Am fost în comuna Șvinița (Свињица) din județul Mehedinți, situată pe malul Dunării, la câțiva kilometri de Statuia lui Decebal.

Comuna Șviniţa se află situată în sud-vestul judeţului Mehedinţi, la o distanţă de 85 kilometri depărtare de municipiul Drobeta Turnu-Severin. Localitatea este poziţionată la 46 kilometri depărtare de Orşova, în defileul Cazanele Dunării şi vecină cu judeţul Caraş Severin la nord şi Serbia la sud.

Aici au existat și trei turnuri, din care actualmente se mai păstrează doar două, ambele scufundate parțial sub apa Dunării.

Localnicii se ocupă cu creșterea animalelor, pescuitul și turismul. Anual aici au loc ” : Festivalul Smochinului – august, Festivalul satelor dunărene” – iulie și Festivalul înfrăţirii” cu localitatea sârbă Donji Milanovac – mai. Tradiţii şi obiceiuri: le poţi afla pur şi simplu mergând prin sat și vorbind cu oamenii.

Trasee cu bicicleta: AVENTURA CONTINUĂ 🚴

Iată câteva trasee care se pot face pe două roți, cu bicicleta electrică și vă las o listă de obiective turistice pe care le întâlniți în drum. Zona județului Mehedinți are un potențial turistic uriaș și poate prea puțin cunoscut publicului larg.

Lucruri de descoperit în Șviniţa, ca atracții turistice ale comunei :

  • Cetatea Trikule, (Cetatea se află la aproximativ 50 km de Orșova). Denumirea cetăţii vine din limba turcă şi înseamnă “trei turnuri”.
  • Valea Roşie, la un kilometru distanţă de Șviniţa, cum mergi spre Orşova, în jurul ei s-a format o frumoasă legendă.
  • Comuna Dubova unde se află Cazanele Mici şi Mari, Mănăstirea Mraconia sau Chipul lui Decebal sculptat în stâncă.
  • Chipul lui Decebal este cu siguranță atracția principală a zonei, fiind cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa (25 m. înălțime). Bijuteria Clisurii Dunării este rezultatul a 10 ani de muncă, fiind finanțată de omul de afaceri Iosif Constantin Drăgan.

Descoperă Mehedințiul montan, descoperă Oltenia! Joint adventure on the mountain paths!
Mai multe detalii pe: www. jamprobg.eu. Descarcă și aplicația din Google Play și App Store și descoperă ce poți face cu o bicicletă electrică montană în Mehedinți, Vidin și Montana!

Mă bucur, Șviniţa, că ne-am cunoscut, mă bucur mult! Și sper să ne revedem! Și mai sunt atâtea alte locuri frumoase de văzut prin împrejurimi. Oricum, noi ne-am bucurat că nu a plouat, chiar dacă ne-au mai înghețat nasurile și mai ales mânuțele unora dintre noi.

După mine, primul lucru de care trebuie să ții cont atunci când mergi pe vreme rea este legat de frâne și felul în care acestea funcționează. Oricum, recomand oricărui biciclist să ruleze cu viteză redusă, indiferent de vreme. Ultima recomandare pe care o mai fac este să urmăriți buletinele meteo.

Poți citi pe blog informații despre: Aventura comună pe cărările montane, am scris în urmă cu o săptămână. Citește și : Destinații de suflet 😍

Să ne citim cu drag, nu uita să ne urmăreşti pagina de Facebook, contul de Instagram şi să dai share articolului, dacă ţi-a plăcut, desigur!

Related Posts

Lasă un răspuns