
Cotizația și taxe, îți doresți să devii membru al colegiului fizioterapeuților din România? La fel ca în cazul altor profesii, accesul la funcția de fizioterapeut este condiționat de parcurgerea unui stagiu de pregătire, vă prezentăm în acest articol care sunt condițiile ce trebuiesc îndeplinite de oricine dorește să devină fizioterapeut, precum și motivele care îi pot obliga pe doritori să renunțe la o asemenea carieră.

Începând cu data de 12.02.2018 sau marți 13.02.2018, în funcție de publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărilor Consiliului național cu privire la eliberarea Autorizațiilor de liberă practică și a taxelor și cotizațiilor, Colegiul Fizioterapeuților din România demarează procedura de înscriere în colegiu și de eliberare a ALP-ului pentru persoanele posesoare ale unui titlu oficial de calificare prevăzut la art. 11. din legea 229/2016.
Autorizația de liberă practică (ALP)
Autorizația de liberă practică se acordă de către colegiul teritorial din raza căruia solicitantul își desfășoară sau urmează să își desfășoare activitatea
Pentru cetățenii români documentele necesare înscrierii și eliberării ALP sunt:
- documente de studii care atestă formarea în profesie (diplomă de licență sau adeverință în specializările prevăzute la art. 11 lit. a), c) și d) din lege – original și copie;
- certificat de cazier judiciar – original;
- certificat de sănătate fizică și psihică tip A5, valabil 3 luni – original.
- cerere de înscriere;
- carte de identitate – copie;
- certificat de căsătorie / hotărâre de divorț definitivă și irevocabilă, dacă este cazul – copie;
- declarație pe proprie răspundere că nu exercită profesia, dacă este cazul;
- dovada achitării taxei de înscriere în colegiul teritorial și a cotizației anuale;
- asigurarea pentru răspundere civilă profesională;
- pentru cei care profesează în domeniul fizioterapiei, adeverință de la locul de muncă/dovada promovării în grad profesional, dacă este cazul.
Documentele se depun la sediul colegiului teritorial al fizioterapeuților din raza căruia solicitantul își desfășoară sau urmează să își desfășoare activitatea și sunt preluate de membrii desemnați ai consiliului teritorial al colegiului respectiv.
După 3 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii cu privire la procedura de eliberare a Autorizației de liberă practică (după 12.05.2018 sau 13.05.2018, în funcție de data la care va fi publicată) toți cei care își exercită profesia în sistem public sau privat sunt obligați să dețină Autorizație de liberă practică eliberată de Colegiul Fizioterapeuților din România.

Taxa de înscriere în Colegiul fizioterapeuților din România este 100 lei și se achită o singură dată.
- 300 lei (anual) pentru cei care dețin ALP și își exercită profesia;
- 275lei / 225 lei / 150 lei / 75 lei pentru cei care nu exercită profesia (indiferent dacă dețin sau nu ALP), în funcție de momentul înscrierii:
- 275 Ron pentru persoanele care se înscriu până la data de 31 martie 2018
- 225 Ron pentru fizioterapeuții care se înscriu între 1 aprilie 2018 și 30 iunie 2018;
- 150 Ron pentru fizioterapeuții care se înscriu între 1 iulie 2018 și 30 septembrie 2018
- 75 Ron pentru fizioterapeuții care se înscriu între 1 octombrie și 31 decembrie 2018
- 60 lei (anual) pentru care se află la data intrării în vigoare a hotărârii în situația șomajului, a suspendării contractului de muncă pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau a copilului cu handicap până la împlinirea vârstei de 3 ani, sau în concediu de îngrijire copil bolnav până la vârsta de 7 ani, respectiv 18 ani pentru copilul cu handicap.
Cotizația se achită în contul colegiului teritorial la care fizioterapeutul se înscrie.
Distribuie să afle câți mai mulți! Spune-ne părerea ta! ?
[qsm quiz=1]
Care e acel stagiu care trebuie urmat pentru a deveni fizioterapeut? Facultatea NU E UN STAGIU!
Inseamna ca e jale daca 300 lei pe an (25 lei pe luna) pot determina pe cineva sa NU isi mai doreasca sa ramana fizipterapeut! Poate ca nici nu merita!
Eu am facut stagii in facultate! Plus 1 an de voluntariat cu contract intr-o institutie de stat, eu ce fac? Le mai repet acum cand deja lucrez de cativa ani? 😂
Bună seara! Nici eu nu sunt de acord, dacă vom fi un grup unit putem face ceva!
Nu sunt de acord, așa este , trebuie sa fim uniți
300 de lei? Nici impozitul pe un apartament nu e atat de mare. Intrebarea mea e ce se fac cu acesti bani? Si daca luam in considerare si faptul ca la privat (80% profeseaza la privat) primesti lunar intre 1100 si 1500 de lei (1500 daca ai vreo 4-5 ani de profesat) mi se pare foarte exagerata aceasta taxa.
Vom face un sondaj de opinie să se taie din taxe! Trebuie să mai așteptăm!
Ar trebui sa se stie necesarul de bani pe an si sa se imparta la nr de inscrisi…sa dai asa cu 300 si gata nu este transparent,,,de unde au ajuns cu cifrele acestea?
Motive pentru care oamenii vor să se îmbogățească, cum să „dea lovitura”, cum să ajungă „acolo sus” cum să se bucure de tot ce agonisesc cei mici!
-Sunt de acord cu un forum care sa ne reprezinte;
-Sunt de acord cu o taxa de inscriere și o cotizația anuală ( 100lei/ înscriere, respectiv 300/an);
-Sunt de acord cu pregătirea continua;
-Sunt de acord cu acordarea de credite pe cursuri de specialitate, care sa dovedească pregătirea continua;
-DORESC:
• sa fiu respectat;
• sa fiu susținut;
• sa fiu înțeles;
• sa nu fiu abuzat, din cauza încrederii mele fără margini, de membrii forumului desemnat sa ma reprezinte;
• sa nu mi se impună la ce cursuri sa merg ( presupunând ca acumularea de credite este sau va fi obligatorie)
• sa fie creditate ȘI cursuri susținute de persoane NON membre ale consiliului director;
• prețul cursurilor creditate sa fie decent pentru a susține salariile forumului sau/și o cauza caritabila sau nul (pregătire continua garantata)
• sa fie accesibil site-ul și constant actualizat……..
P. S. – or mai fi lucruri pe care mi le doresc. Voi mai scrie. Pe parcurs.
Un proiect frumos, pe o platformă online, un eveniment anual de certificare și accesul la zeci de materiale scrise de cei cu experiență. În acest fel, vom face o diferență majoră, vom schimba vieți și vom duce mai departe munca ! Să construim o familie pentru a aduce valoare peste tot în lume.
Nu sunt de acord cu taxa,cu anularea Alp,cursuri obligatorii(nu toti au bani de curs,drum,cazare,mancare etc) . Si Da,aceasta taxa ma determina sa renunt la profesie pentru ca dintr-un salariu minim pe economie nu iti poti intretine familia.
Vă mulțumesc foarte frumos pentru răspunsul prompt în ceea ce priveste întrebarea, aveți dreptate ! Să vedem ce putem face în legătură cu asta.