Vinul și brânzeturile Delaco, Rotenberg

Rosé Rapsod 2017

Aflându-ne cu doar o săptămână înainte de Paşte este dezlegare la vin, brânzeturi Delaco, Rotenberg.

Am profitat de ocazie și am mers la Restaurant Marmara, să petrec împreună cu cei din Asociația Bloggerilor Olteni și DictionarCulinar.ro o zi de sărbătoare în stil românesc! Asociate corect, vinul și brânzeturile își potențează aromele și au savoarea perfectă.

Asocierile culinare de la degustare au fost:

  • Blanc de Merlot, Menestrel 2017, Havarti Delaco D’Exceptie, covrigei
  • Rosé Rapsod 2017, Brie au Bleu Ile de France
  • Merlot Menestrel 2015, Emmentaler Delaco, măr, merișor, sare afumată
  • Merlot Notorius 2014, Cascaval Delaco, covrigei
  • Merlot Emeritus 2013, Grana Padano Delaco D’Exceptie
  • Merlot Primus 2013, Danish Blue Extra Creamy Castello

Scopul evenimentului este acela de a promova vinurile românești și de a face cunoscute asocierile culinare dintre brânzeturi și vin.

Brânzeturi cum se cuVin #21 - Delaco - Rotenberg
Brânzeturi cum se cuVin #21 – Delaco – Rotenberg

Vinul este una dintre cele mai sofisticate și complexe băuturi alcoolice, apreciat atât pentru aroma sa, dar și pentru numeroasele tipuri de vin, concepute astfel încât să satisfacă și cele mai pretențioase gusturi. Vinul este un domeniu aparte, chiar dacă este, probabil, cea mai răspândită băutură în alimentaţia omenirii. Altfel spus, mulţi îl beau, puţini îl pot descrie.

Un vin poate fi: delicat, fin, suav, suplu, tandru, vioi, ferm, generos, prietenos, puternic, viril, aşa cum el poate fi: anemic, aspru, obosit, respingător, fără personalitate. El poate fi elegant, cu ţinută (robe, în franceză), după cum poate fi ordinar, inexpresiv, fără contur, dezechilibrat, dezarticulat.

Cum asociem vinul și brânzeturile
Vinul și brânzeturile Delaco, Rotenberg la Restaurant Marmara   –   Cum asociem vinul și brânzeturile

După: aspect, miros, gust

Degustarea vinurilor este considerată o adevărată artă, prin intermediul examenului vizual se apreciază limpiditatea şi culoarea vinului. Aprecierea unui vin se realizează, aşa după cum se cunoaşte, în mai mulţi timpi, care corespund diferitelor grupe de senzaţii care se percep prin degustare.

În degustarea vinului, toate simțurile îți pot oferi informații despre calitatea acestuia, ea începe printr-un examen vizual, continuă printr-o examinare olfactivă, se întregeşte prin intermediul aprecierii gustative şi se încheie prin perceperea senzaţiilor de persistenţă, remanente. Culoarea vinului se exprimă pe o paletă largă, ea fiind determinată de soi, an de recoltă, tehnologie şi vârstă.

În cazul vinurilor albe, spectrul culorii variază de la galben-verzui la chihlimbariu, trecând prin galben-pai, galben-auriu şi galben–arămiu. Culoarea vinurilor roşii cuprinde nuanţe de roşu-rubiniu, roşu-grena, roşu-purpuriu, roşu-violaceu, roşu-cărămiziu, etc.

Prin miros se percep două caracteristici: aroma şi buchetul. Aroma este dată de struguri, este caracteristică soiului, în timp ce buchetul este o însuşire pe care vinul o dobândeşte în cursul evoluţiei sale, în urma maturării vinurilor în vase şi a învechirii lor în sticle.

Rosé Rapsod 2017
degustare vin Rosé

Vinul și brânzeturile (părerea mea)

Pentru a gusta vinul Rosé, soarbe puțin din pahar, ca și când ai soarbi printr-un pai, apoi ia o înghițitură normală.

Asocierea brânzeturilor și vinurilor: Conform acestei reguli, poți asocia cu succes brânza Brie au Bleu  cu mucegai albastru o brânza franțuzească de inspirație nemțească, fabricată din lapte de vacă, cu o culoare: alb gălbuie cu vinisoare albastre, cu o aromă bună și gust puțin sărat.

Preparatele cu brânză nu vor lipsi nici de pe masa de sărbători, ea va fi prezentă fie sub forma de aperitiv, fie fel principal, dar este posibil să apară și ca un delicios desert, vreau să încerc o rețetă: Brânza Brie în Foietaj (în aluat de foietaj combinat cu ciuperci).

Cei ce au participat la degustare
Cei ce au participat la degustare

Restaurantul este foarte frumos decorat, scaune confortabile, servirea a fost atentă și fără reproș. Mâncarea şi vinurile au fost foarte bune. Cel mai câştigat dintre toţi am fost eu. De ce? Fiindcă am cunoscut multe persoane absolut deosebite. Mă bucur că ne-am „găsit” unii pe alţii în acest univers virtual imens şi sper ca unii dintre voi să-mi deveniţi prieteni şi în universul real.

degustare vin și brânzeturi
Vinul și brânzeturile Delaco, Rotenberg la Restaurant Marmara – degustare vin și brânzeturi

Dacă v-a plăcut acest articol, dați Like paginii noastre de Facebook!

 

 

Related Posts

Lasă un răspuns